Decembrie 1834
Marie!Marie!
Ma lasa sa repet acest nume de sute de ori
de mii de ori, ma lasa,
caci de trei zile il tin ascuns in mine, ma striveste
simt ca iau foc.
Acum nu-ti scriu. Nu. Iti sunt alaturea, te vad te aud.
O eternitate in bratele tale...Paradis si infern, toate sunt in tine,
si chiar mai mult de-atat...
O!Lasa-ma sa-mi urlu delirul.
Realitatea rea, ingusta, nu-mi mai impune limite.
Sa ne traim viata pan ala ultima picatura,
iubirile si nefericirea, toate!
O! ma credeai capabil de sacrifiuciu, de castitate
de cumpatare si pietate, nu-i asa?
Sa nu mai vorbim despre astea...
tu esti cea care trebuie sa decizi, sa pui la indoiala,
sa tragi concluzii, sa ma salvezi cum crezi de cuviinta.
Lasa-ma sa fiu nebun si insensibil.
Nu poti face nimic, absolut nimic pentru mine.
Mi-e bine acum, cand iti vorbesc.
Asa trebuie sa fie! Sa fie!
Un comentariu:
frumos...
Trimiteți un comentariu