De cateva zile am realizat ca totul devine mai gri. O nuanta rece,care ne face mai boemi, mai tristi si poate (de ce nu?) mai optimisti. Pe mine nu ma face mai vesela, mai plina de culoare, din contra ma intristeaza si ma deprima. Imi plac frunzele colorate ce se astern pe pamantul rece, imi plac razele soarelui care imi zambesc mai palid. Imi palce toamna dar o si detest. Stiu ca totul capata un alt sens, toate se schimba ca mai apoi sa revina la normal. O iubesc pentru simplul motiv ca este foarte colorata. Imi plac frunzele rosii, cele galbene si ruginii care se amesteca intr-un puzzle fara reguli. imi place sa ma plimb printre frunzele ce au pirdut lupta cu vantul si au cazut langa trupul ridat al copacului.
Nu-mi place senzatia pe care mi-o da acest anotimp, o senzatie stranie de liniste ce incearca sa cuprinda totul, sa izoleze natura de restul lumii. O senzatie de singurate si uitare care nu o pot explica ma deprima. Ma deprima sa stiu ca totul se schimba si ca, in curand ne vom da seama ca a mai trecut un an, ca imbatranim.
Toate acestea ma lasa rece si nemiscata. Sunt si eu, o frunza in marele copac numit timp. Nu vreau sa vina iarna, cu toate ca o iubesc, din acelasi simplu motiv: ma va face sa realizez ca totul are un sfarsit.
Doar gandul ca va renaste totul ma mai alina. In rest incerc sa pretuiesc partea buna a toamnei: doar pagini(frunze) rupte dintr-un album plin de amintiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu